CUM SA TE IMBRACI LA INTERVIUL DE ANGAJARE?

Am făcut un research intens în ultima lună – cred că am fost la vreo 20 de interviuri de angajare, excluzându-le pe cele telefonice. Sunt convinsă că am fost oarecum norocoasă că au fost doar atâtea pentru că am o presimțire că am ratat destule tipologii de „intervievatori”. Totuși, o să trec în revistă câteva gânduri și idei la care am ajuns după mica distracție.

O să vorbesc din punctul de vedere al unei gagici, iar domeniile la care mă refer – în mare – se învârt în jurul marketingului, advertisingului și administrativului. So, let’s enjoy!

Interesează-te și reține cu cine vei avea interviul face-to-face, dacă primești un nume, caută-l pe Facebook, LinkedIn, Google, pe serverele Serviciilor Secrete și oriunde mai ai acces. De ce? E bine să te duci pregătită nu doar în funcție de jobul și compania la care aplici, dar mai ales în funcție de persoana care te intervievează. De exemplu, it is a fact că fetele sunt răutăcioase, superficiale și invidioase. Prin urmare, dacă ai norocul să-i găsești profilul de Facebook, joacă-te așa:

– dacă tipa e ok-spre drăguță, ia-ți pe tine o cămașă care să nu spună nimic, dar absolut nimic despre ține – „Are sâni? Nu știm! Are talie? Nu știm! E gravidă? Habar nu avem!”, o pereche de pantaloni închiși la culoare, la fel de indeciși ca model, niște încălțări plate în picioare și cam atât. Fii mamă banalității, despre care nimeni nu poate spune nimic rău. Trebuie, totuși, să pari spălată și îngrijită. Fetele drăguțe spre frumoase sunt încercate de un sentiment ciudat când vine vorba de femei nasoale și neîngrijite – un fel de milă combinată cu dispreț. Așa că-ți poți trage liniștită un anticearcăn pe față, o porție de rimel, puțin blush să pari entuzismata de job și emoționată de prezența feminină din față ta, și un gloss decent. Piaptănă-te că la școală și o să fii bună de angajat.

0bf53f9cc87623e26ee537162fef6dc2

– dacă tipa e nasoală – are față de femeie afurisită, mai mult de 120 de kile sau un nas până la bărbie combinat cu urechi de hobbit, atunci ideal ar fi să începi pregătirea pentru interviu cu o seară înainte. Du-te în fața oglinzii și stoarce cu încredere fiecare coș/tentativă de coș/punct negru/punct alb de pe față. După ce ai terminat de stors, toarnă cu încredere niște zeamă de lămâie, bicarbonat de sodiu, sare de bucătărie, muștar sau ce mai găsești prin bucătărie. Stai 10 minute cu alea pe față, apoi spălă-te cu apă fierbinte. Pentru un succes garantat, aplică peste noapte niște ulei de floarea soarelui. A doua zi, vei arăta că un fund de bebe care a avut diaree două săptămâni, dar stai liniștită, e perfect. Pune liniștită pe tine cam aceleași haine descrise mai sus, niște ochelari cât mai urâți, eventual lipiți cu scotch la mijloc, printează-ți CV-ul, scrisoarea, confesiunile, și tot ce mai ai, pune-le conștiincioasă într-o mapă cât mai groasă și ia-ți la ține atitudinea de „tocilară care abia așteaptă să devină cea mai bună sclavă din companie”. (Mulțumirile le primesc pe adresa redacției din Maldive.) Bineînțeles, ia în considerare acest sfat dacă ești drăguță spre frumoasă. Dacă ești deja urâtă, e și mai simplu. Femeile urâte sunt programatic genetic să se înțeleagă excelent împreună.

– dacă cel care îți ia interviul e un tip, eu te sfătuiesc să alegi, în funcție de ce calități ai, ce scoți pe masă. Dacă ești drăguță la față, da-ți un gloss frumos și ai grijă să-l corectezi discretă în timpul interviului. Dacă ai ochii faini, bagă rimel în jurul lor și privește-l pe domn fix, ca și cum ai vrea să-l visezi la noapte. Dacă nu te ajută fața, poate te ajută restul – vezi cu ce pari mai „serioasă” : o cămașă cambrată, cu un nasture descheiat aiurea și o pereche de pantaloni decenți, sau o fustă până la genunchi cu fund incorporat și o cămașă încheiată până în gât. Tocurile sau ceva încălțăminte de domniță par că funcționează cel mai bine.

brunette-fringe-girl-glasses-jacket-Favim.com-412899

– dacă te panichezi atunci când afli că ai interviu și cu un bărbat, și cu o femeie în același timp, urmează tot sfaturile de mai sus. Pe gagică n-o s-o bage deloc în seamă ăla, 1. pentru că, cel mai probabil, e șeful ei și 2. și bărbații știu că femeile sunt rele și invidioase.

– dacă te duci să te angajezi Assistant Manager su Recepționeră, indiferent unde, vei fi analizată la interviu din cap până în picioare înainte să te întrebe dacă știi să aduni în Excel. Într-un fel, au dreptate, managerul o să te ia cu el prin locuri și nimeni nu vrea să vadă vreo nasoală cu dinții stricați , iar la recepție, păi – momeala se pune de obicei la intrare.
– dacă vrei să te angajezi la ceva agenție de advertising/PR/orice are de-a face cu artă, creația și hipstereala, tre’ să ai grijă să nu te catalogheze drept pițipoancă – pentru oamenii din domeniu, acest cuvânt este sinonim cu „ființă umană care se trage din gândac”. Și să știți că sunt foarte darnici cu apelativul, așa că evită: conturul de buze, tușul de ochi, blush-ul, accesoriile aurii și pantofii cu toc. În prinicpiu, ideal ar fi să te îmbraci cu o pereche de pantaloni de la bunica, o cămașă până la genunchi, accesorizate cu încălțăminte bărbătească și o traistă de pânză. Maxim poți să-ți pui rimel. Și, neapărat, ochelarii lipiți cu scotch – pentru că tu ești anti-consumerism. Sau așa:

French-Connection-Outfit-027

Baftă!

Cu drag, TFB

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu realitatea este pur intenționata.

PS: Nu uitati sa dati un LIKE paginii de Facebook The Fierce Banana for more instant goodies !