7 LUCRURI CARE NU MI SE VOR INTAMPLA NICIODATA

 Eu, una, nu-mi amintesc să-mi fi citit cineva povești înainte de culcare. Nu o zic cu vreo tristețe sau supărare în suflet, ci doar ca un fapt divers, și probabil ca un lucru datorită căruia am subiect pentru postul ăsta. Neauzind, așadar, vreo poveste drăguță care să mă ducă spre mrejele somnului, mi s-a părut absolut firesc să încep să mi le inventez singură, încă de când mă uităm la TVR 1 la Sailor Moon. La fel, cum alte lucruri mai importante nu prea aveam de dezbătut pe vremea aia înainte de culcare, am transformat hobby-ul ăsta al imaginației mele într-o obișnuință vitală. Așadar, ladies and gents, chiar și acum, 20 de ani mai târziu, când problemele de peste zi sunt prea obositoare și-mi amenință somnul, apelez la poveștile astea care s-au mai variat peste ani. Dacă la 7 ani adormeam gândindu-mă că sunt un fel de Sailor Terra (nu există una, așa că am inventat-o eu), și salvam viețile concetățenilor din Botoșani, acum am un playlist ceva mai lung la îndemână pentru când refuz total să mă ocup de probleme vieții cu capul pe pernă.

TFB FB

1. Imediat după ce am terminat-o cu Sailor Moon, am trecut la romanele lui Anne Rice. așa că mi se părea absolut normal că la un moment dat în noapte, pe fereastră să între Lestat la mine în cameră, să mă rapescă și să mă ducă în vilă lui super luxoasă. Nu era vreun amor dubios la mijloc, doar că, în mintea mea, vampirul Lestat se adaptase perfect secolului 21, purta jeanși și Converși, doar că se plictisea și avea nevoie de companie și pe cineva ne-vampir care să-l mai ajute cu chestiuni organizatorice. Un fel de Assistant Vampire. Evident că, în atâtea secole, averea lui îl făcea invidios și pe Donald Trump, iar noua sa asistentă, atent selectată și pe care o avusese sub observație de ani de zile (pentru că, vorba aia, eram o specială), va avea parte de toate aceste bucurii financiare după bunul ei plac. Acest job nocturn nu avea însă să mă răpească întru totul, din contră, în timp ce eu îmi duceam bine mersi viața de liceeancă olimpică, mi-o mai ardeam și cu Lestat în funcție de ce avea el nevoie de la mine – în principiu, să fiu un fel de paravan care să-l facă pe el să pară cât mai uman posibil – gen, să nu mai iasă săracul vampir singur în oraș și să se uite lumea dubios la el. Avea nevoie de un om de încredere care să alunge orice suspiciune. Mi s-a luat de tripul asta odată ce au apărut True Blood și porcăria ailaltă cu vampiri, în care gagica era o adolescentă hidoasă cu picioare urâte, iar vampirul arăta că un gheiut și sclipea ca Swarovski în lumina soarelui. Nici vampirii nu mai sunt ce erau odată….

2. Din seria „misiuni guvernamentale ultra-secrete”, avem povestea în care eu sunt teleportată pe ceva insulă tropicală inexistentă pe harta lumii, și sunt transformată într-un fel de cobai cu ajutorul căruia niște oameni mega bazați și mega deștepți vor să afle cum să construiască omul perfect. Ei bine, îmi înscenează ei ceva excursie prelungită și mă duc pe insula aia unde e un mega laborator medical, științific, whatever, în care îmi fac un detox suprem inside-out, îmi recalibrează toate organele, îmi miscorează pe vecie fiecare por, îmi netezesc pielea ca fundul unui bebeluș, îmi implantează super podoabă capilară în timp ce mă epilează pe viață în celelalte locuri, îmi elimină celulita și vergeturile, îmi umblă pe la creier astfel încât să am numai gânduri constructive și mă setează spre succesul garantat, apoi îmi dau drumul înapoi în lume, așa perfectă și mega-deșteaptă cum m-au făcut ei, pregătită să devin noua Lady Diana combiantă cu Beyonce și variantă feminină a lui Bill Gates.

3. Disclaimer – tripul ăsta e dinainte să văd filme gen „Lucy”. So, se face că, așa aeriană și pe jumătate chioară cum sunt, nu văd bine scările și cad ca mămăliga vreo 7 trepte, de-mi bubui bine căpățâna. Ajung la spital, panică, raze, perfuzii, etc, iar când mă trezesc îmi dau seamă că pot să-mi folosc cam 20 % din capacitățile creierului. Ei, și după ce mă prind eu de șmecheria asta, îmi cumpăr NASA cu totul.

4. O altă misiune guvernamentală în care sunt pion important este cea în care mă întorc înapoi la liceu, dar nu oricum. Dornici să învețe mai multe despre viitorii sclavi ai țării, „băieții șmecheri” se gândesc că cele mai folositoare informații le-ar primi dacă ar trimite pe cineva bine train-uit fix în lumea adolescenților. Ei, și mă angajează pe mine, evident (printre alții – aici am gândit un program ceva mai amplu🙂 ). Și mă iau ei și mă botoxează și șlefuiesc bine la mutră că să arăt de vreo 16 ani așa, și mă înscriu cu o nouă identitate la un Caragiale ceva (de fiecare dată când trec pe lângă liceul ăla mă rumegă curiozitatea de cum o fi înăuntru, așa că mi-ar plăcea să lucrez în buricul lumii mondene de pe Dorobanți). Ei, și uite așa, jobul meu presupune să mă duc 5-6 ore pe zi la liceu. să învăț geografie și engleză, și să mă împrietenesc cu colegii de școală. Un fel de liceu făcut cu mintea unuia de 27 de ani – evident, conștiința îmi va dicta să fiu cea mai șmecheră la învățătură, să îmi aduc oarecum colegii pe calea cea dreaptă, să îi conving pe aia șmecheri și cu bani, care dau foc manualului de bio, că e nasol să fii prost, pe colegele dornice de combinații că e nasol să fii parașută, și chiar plănuiam ca, după ce devin cea mai populară din liceu, să mă duc la bal cu tocilarul școlii, să se oftice toți „smecherasii” and to set an example. Oricum tocilarul ăla va fi un IT-ist cu 100 de milioane salariu în mai puțin de 7 ani.

5. Cât timp eram producător, mi se părea foarte plauzibil că la un moment dat, pe platoul de filmare, în timp ce eram ocupată cu cateringul pentru echipa de 50 de oameni, să se creeze o isterie totală pentru că nu știu ce actriță dintr-un rol secundar spre insignifiant nu mai poate ajunge la filmare și trebuie urgent inlocuită. Regizorul, un om cu simț de observație, bag de seamă, pune ochiu’ pe mine și mă cheamă la cadru. Eu o dau cu „OMFG, LOL, WTF, BRB, B2B, B2C, că eu nu sunt actriță și că nu știu, și că m-am scurs toată de emoție”. El, un profesionist, insistă: „Dar văi, dar cum, ai fi perfectă în rolul asta, treci la cadru”. Și uite așa fac eu un rol insignifiant excepțional, dar filmul se dovedește un succes răsunător. Regizorul este convins că eu am fost salvatoarea operei lui de artă, și-mi mai oferă un rol mai important în alt film. Hoț-top, în juma’ de an, port o rochie Givenchy făcută special pentru mine și Louboutini în ediție limitată, pe covorul roșu la Oscaruri.

6. A șasea poveste se focusează pe ceva abilități extraterestre care-mi permit să fiu cine vreau, când vreau. De exemplu, dacă îmi doresc să fiu doctor – pac! trei luni sunt un doctor șmecher într-un spital a la Dr. House și salvez mii de vieți apoi, după ce mă plictisesc de asta, mă fac actriță și bag vreo două filme cu Johnny Depp, după care mă fac cercetător și descopăr un leac pentru cancer. Asta doar pentru că e păcat să ai o singură meserie în viață, la care să fii decent spre mediocru, viitor care mi se arată din ce în ce mai înspăimântător pe zi ce trece.

7. Ultimul lucru are ca trigger tot ceva nasol – cum ar fi o răceală cu tuse și dureri în gât care, după două săptămâni de chinuri și tratamente intense îmi trece și îmi lasă în urmă niste corzi vocale demne de o soprană. Așa se face că într-o dimineață oarecare, mă apuc să ciripesc mai ceva ca Celine Dion pe Titanic, spre consternarea consoartei care mă duce repede la studio, să rup gura târgului.

Sunt convinsă că un psiholog mai cumsecade ar trage niște concluzii foarte drastice pe baza a ce am scris eu aici, dar, treacă de la mine,

 

Cu drag,

 

TFB

 

 

PS: Nu uitati sa dati un LIKE paginii de Facebook The Fierce Banana for more instant goodies !