TARISOARA NOASTRA PLINA DE ARTISTI

Bai, nu mai munceste nimeni la noi in tara. Cum sa nu se imputa grav situatiunea?

Categoriile in care este impartita populatia sunt clare:

– pensionari si minori (irelevanti – dau mai mult cu minus in orice context i-ai pune);

– hoti;

– fraieri (aia care sustin economia…sau macar o familie)

– si ARTISTI – dintr-astia sunt atat de multi, ca am impresia ca au intrecut numarul de hoti.

Domeniile preferate sunt, in ordinea popularitatii: Muzica, Moda si Scriitura.

Cu muzica, ii inteleg – pare atat de simplu sa devii diva (pentru gagici), sau rapper de succes (pentru golanii adevarati, se stie!), incat ar fi pacat sa nu incerci cat inca iti mai trimite ma-ta bani din salariul de 8 milioane. Si asa ajung sa se copieze unii pe altii pana fac scurta la mana de trimis spamuri cu melodiile lor de pe Youtube. Cum din banii de la mama le ajunge sa-si plateasca si internetul, acesti tineri entuziasti au pe langa a fi full time un rapper plin de duh, si meseria part time/project based de comentator intensiv cu diploma.  Pentru ca sunt experti – si cei care chiar produc cash din muzica ar face bine sa-i asculte, altfel n-o sa mai aiba niciodata sansa sa umble cu chilotii rupti.

La gagici, asta cu muzica e cea mai simpla cale catre fotbalisti si manelisti plini de bani. De ce nu? Investesti 4000 in operatii estetice, iti gasesti un baiat talentat care sa-ti editeze frumos vocea, si d-aici incolo lucrurile vin de la sine. Dupa primul an, ai un Chanel veritabil si-ai achitat si creditul pentru tzatze.

 

La moda, nu comentez acum. Am in plan un superb post pentru doamnele si domnisoarele mai mult sau mai putin botoxate, pline de talent in „stilism”, care promoveaza firme de 2 lei din China, cu carpe mai scarboase decat presul meu de la usa. *wink *wink

 

Si am ajuns la partea mea preferata – noua generatie de scriitori, toti sub 30 de ani, cu facultate, master sau scoala vietii. Ce s-ar face cultura romaneasca fara vomele insipide, incolore si inodore care s-au asternut pe zeci de pagini pretioase? Aceste vome ne invata ce se poate regula in Bamboo sau, pentru publicul mai sensibil, cum iti poti recunoaste marea dragoste – pe EL.

Ambele variante ar fi interesante maxim pentru Omul/Dama Pesterii, care n-au luat parte in viata lor la vreun act de „impreunare fizica” si asteapta cu bale la gura sa li se spuna cum poate combina o parasuta sau, dupa gen, cum poate prosti un fraier s-o iubesca. Din pacate, varianta cu Bamboo este ceva mai amuzanta. Cea cu descoperirea LUI merita inventarea unui nou adjectiv, deoarece „penibil” nu mai face fata. Ce ziceti de un „abjectiv”? Pai pentru a sti ca l-ai intalnit pe EL presupune sa-i fi intalnit inainte si pe altii, cand, judging by the appearances, se pare ca nu prea ai avut de ales.  De ce ai tinut neaparat sa ne explici asta intr-o carte? O postare pe Facebook nu era de ajuns?

Stai ma putin, exista cumva vreo subventie de la bugetul de stat prin care primesti o suma babana in cont daca scrii o carte? Ca altfel, nu inteleg popularitatea fenomenului. Carti nu mai cumpara nici Poolea Spatarul – mai ales porcarii d-astea. Vorba aia, abia mai cumpara fetele serioase un Elle, ceva…(care, apropo, ar trebui sa faca editii bilunare – cine naiba are timp sa citeasca atata intr-o luna – eu sunt inca la numarul din septembrie, people!!!) Atunci, de ce? Presupunerea mea este ca…pentru validare.  „Vezi ma, nu e doar o simpla zana, EA scrie!! Ea are acel har cu care nu este inzestrat oricine – rabdare!”, sau ” Vezi, fata, ca nu e vreun dobitoc?! Baiatul a scris o carte! Stii cine a mai scris carti, fa? Mihai Sadoveanu, poetul national, proasta drecu! Si ala nici macar n-avea bemve! Ofticoasoo!”.

De ce ma doare? Pentru ca stiu atat de multi oameni talentati de-adevaratelea, care ar putea sa scrie mai mult decat o poveste de dragoste/viata sexuala cu risc crescut de gonoree. Si acei oameni nu au incredere in ei, acei oameni se compara cu scriitori care nu au cautat sa se valideze in cercul lor de neinteresanti. Cunosc oameni talentati care stau cu cartile incepute in calculatoare, pentru ca inca nu sunt convinsi ca au invatat destule de la viata, pentru ca nu sunt convinsi ca au scris indeajuns de bine, indeajuns de real, ca nu au creat o realitate indeajuns de fascinanta. Si aceste pagini poate n-or sa fie printate niciodata, iar vina este doar a celor care le-au scris. Pentru ca nu au avut curaj. Si din pacate, se stie ca nu exista mai mult curaj pe planeta decat cel din mana unui om prost.

 

Fara poze, ca suntem oameni seriosi.