NEOFICIAL, LE MERGE BINE?

De mult nu am mai întâlnit cerșetori flămânzi…nici măcar pofticioși. Țoți se uită cu o scârbă la covrigul pe care li-l întinzi de zici că s-au ghiftuit maxim la micul dejun iar cocoloașa ta de cocă uscată și sare le întoarce stomacul pe dos.

Și nu spun asta doar pentru că am întâlnit unul mai mofturos…nu! În fiecare săptămână viața vrea să mă învețe să nu mă iau după aparențe: ce dacă omul poartă șlapi în decembrie? Asta nu înseamnă că n-a fost de două ori la Mec în ziua aia și tu, naivul, îl jignești cu o uscătură de covrig. Păi atunci de ce stați naibii pe lângă covrigării??

Într-o dimineață, evident – la covrigărie, o domnișoară homeless mă abordează – ”Să îi dau 1 leu de-o pâine”. Zic: ”Nu-ți dau bani, dar îți iau un covrig, e tot pâine”. Zice că bine. Îi iau un covrig, îi urez poftă bună, văd că nu e prea încântată și mai că încep să mă simt prost că nu am întrebat-o dacă vrea cu mac sau cu susan, când domnișoara, repet – homeless, îmi zice :”Dar nu-mi dai 1 leu să-mi iau un ceai?”. Probabil a analizat bine – are nevoie de ceai să se ducă uscătura mai ușor la vale pe gâtlej. La covrigărie nu aveau ceai, deci nu aveam ce face decât să-i dau un leu cum îmi ceruse inițial. Se gândea că nu mai aveam ce manevre să mai fac. Nu i-am dat. Mie mi se duc covrigii spre stomac și fără ceai, să încerce și ea, ce atâta hipstereală?

Altădată i-am oferit unei bătrâne merdeneaua mea – îmi luasem două, mă săturasem dintr-una, plus că îngrașă, femeia urla că îi e foame, i-am dat merdeneaua. Îmi cere, bineînțeles, și o țigară. O refuz politicos…și-mi vad de drum.  Întâmplarea face că după 20 de minute  a trebuit să trec iarăși pe acolo – bătrâna mea fuma o țigare liniștită, iar merdeneaua mea hipercalorică stătea turtită în mijlocul drumului.

Azi dimineață, mă opresc la altă covrigărie. Alt cerșetor, alt covrig – ăsta nici nu voia să ia covrigul. Ajunsesm să mă rog de el să ia acel covrig pe care a zis că l-ar salva de foame și să nu mai ceară bani, că nu-i dau. Din principiu – nu dau bani cerșetorilor.  N-a vrut de nicio culoare să se atingă de covrigul meu.

Zic ”bine, mă!”…eu am o casă cu apă și căldură, am un serviciu, am haine pe mine și un frigider cu mâncare, și jur că nu m-am strâmbat în viața mea la covrigi în halul ăsta. Nici când eram la dietă nu-mi provocau așa repulsie.

De ce nu dau bani? Pentru că mă știu pe mine când eram studentă și rămânem cu cămara goală, iar din ultimii bani preferam să îmi iau o cafea și un pachet de țigări, chit că mă rodea stomacul și mă aștepta mare ciroză în dulcele viitor. Ei, părerea mea umilă este că dacă tu nu ai o pereche de șosete ca lumea în picioare în miez de iarnă, numai țigari nu-ți trebuie. Plus că îți ciordește peștoiul tău toți banii și te mai și caftește dup-aia. Iar pe peștoii ăia îi urăsc cel mai mult. Așadar și prin urmare. nu mai bun e covrigul meu?

O cerșetoare mai excentrică m-a rugat o dată să o las să-mi pupe cățelul. Zic OK. Ghiciți unde l-a pupat? Da, acolo.

Vă pupă fata!

(dar nu acolo)

Acesta este câinele pupat pervers.

Acesta este câinele pupat pervers.