TATĂL MEU NU-NȚELEGEA …

Taică-miu e cool. Am avut norocul să mă lase să fac mai ce mă tăia capul, cu toate astea, toată viața mea am avut ”oră de intrat în casă”. Asta m-a ajutat să fiu mai creativă și să găsesc fel de fel de moduri de a face tâmpenii în intervalul orar pus la dispoziție de stâlpul familiei. În rest, decizille au fost ale mele: la ce liceu si ce facultate să dau, în ce oraș să mă mut, ce prieteni să-mi fac, la ce filme să mă uit, ce să citesc, pe cine să iubesc, cu ce să mă îmbrac și de la ce ore să chiulesc. Oricât m-am plâns la timpul repectiv că sunt fraiera grupului care pleacă prima acasă, acum îmi dau seama că nu am ratat nimic. Și oricum am recuperat din plin la facultate, mai ales în anul întâi, când toți iubitorii de sticle din liceu au devenit brusc oameni serioși, mergeau la seminarii și la măriri, iar eu mă lăfăiam în dulcea libertate a unei facultăți de arte.

Dar să revenim la tata și la ce nu înțelegea dânsul…sau cel puțin se făcea că nu înțelege, ca să-mi facă viața grea, sadic de fel cum era.

Tata nu putea să priceapă:

– … de ce mă duc în oraș să beau un suc pe principiul: ”Cum să dai X lei pe un suc la terasă, când poți foarte bine să îți iei o sticlă de doi litri din aceiași bani și s-o bei acasă, frumos?” . Scumpul meu tată era convins ca SCOPUL acelei ieșiri în oraș era băutul unui suc, iar eu niciodată nu am reușit să îi explic că de fapt, sucul era doar o scuză.

– … de ce veneam de la școală mirosind a țigară, când tot ce făceam era să termin orele și să vin acasă. ”Dar, vezi tu, tată, pe scara blocului a fumat cineva, și d-aia put și eu”….dar cât să folosești aceeași scuză? Mai faci pe proasta: ”Țigară? Nu știu despre ce vorbești!”, și-o tai spre baie.  Ce-i drept, nu am fumat în toți cei patru ani de liceu, nici măcar într-unul cap-coadă, în schimb, am vizitat crâșma liceului zilnic, la toate orele de religie și educație tehnologică, sau la toate orele la care nu aveam note, sau aveam prea multe și prea mici. D-aia probabil nu știu să-mi pun parchet singură și nici nu cred în povești cu magi și cazane cu smoală.

– … de ce imi cumpar blugii deja uzați (pe vremea când se purtau blugii tratați, pe care tot poporul și-i cumpăra direct de la bazarul orașului). ”Păi, măi mamă, tu îi arunci pe ăștia că-s vechi și-ți cumperi alții și mai terfeliți?”. Ce-i drept, nu știam eu ce-i aia vintage pe vremera aia; ba chiar am încercat să îmi ”tratez” singură niște perechi de blugi vechi cu clor și o lamă ciordită de la tatăl aici în cauză. Au ieșit mult prea hype pentru anul 2000.

Poza e de pe net și portretizează fix modelul de blugi pe care mi-l doream cel mai mult în clasa a șasea.

Poza e de pe net și portretizează fix modelul de blugi pe care mi-l doream cel mai mult în clasa a șasea.

– … de ce stau așa mult în baie. Ei bine, în mintea lui taică-miu, baia se folosea la fix două lucruri: spălat și … ușurat. Așadar, factura la apă și lumină nu avea de ce să depășească limitele normalului. De ce îmi lua mie o oră să folosec toaleta? Constipată nu păream, galbenă la față nu eram, vârsta era și ea prea mică pentru orice alt fel de îndeletniciri la care s-ar putea gândi – gen tras pe nas, scrijelit vene, etc – ce mă ținea, totuși, așa ocupată? Răspunsul era simplu; oglinda și fardurile mamei.

Astăzi, prefer un suc ”de casă” în ciuda unuia pe centru, pentru că la mine acasă nu e aglomerație și nici fum. Apoi, după atâția ani de venit acasă mirosind ca o scrumieră cu ochi mi s-a luat de ieșit în orice rasă de spațiu fumăcios, fie el club sau cafenea-berărie.  La fel, nu mi-am mai aruncat o pereche de blugi de pe vremea liceului – acum mi se par de ”n” ori mai interesanți blugii vechi ”pe bune” decât tratații din magazine. Totuși, am un inamic; cu cât țin eu mai mult de o pereche de blugi vechi, cu atăt prietenul meu face mai tare mișto de mine că arăt ca ”de împrumut”.

În sfârșit, deși numărul activităților mele din baie a crescut direct proporțional cu cel al tuburilor, sticlelor și flacoanelor de cosmetice, timpul petrecut în baie a scazut considerabil. Nu de alta, dar lumina de acolo face niște umbre ciudate (care îmi accentuează cearcănele și-mi fac nasul să pară bostanul alpha) și nu-mi prea place oglinda.

Cam atât! S-aveți un weekend de povestit!

PS: O știți pe Lana? Trebuie s-o știți pe Lana! Deși nu ne cunoaștem, nu ne povestim, nu ne mess-uim, sunt așa mândră de ea!

Intrați pe http://www.moja.ro să vedeți toată colecția!

"F.C. LANA" FOR MOJA http://www.moja.ro/

„F.C. LANA” FOR MOJA
http://www.moja.ro/

Vă pupă fata!